(sa-mi fie cu iertare ca ma folosesc de Mona Lisa)

In Brasov e un aer pe care multi si l-ar dori. Cum imi place mie sa zic un aer inspirational.  Noi, aici in Brasov, avem timp sa rumegam unele lucruri si situatii. Aici nu suntem sufocati de agitatia si trendurile nebune din Bucuresti, aici suntem exact cum trebuie. La curent cu se “poarta”, dar cu suficient timp in care sa ne gandim daca “trendul” chiar merita urmat sau nu.

In Bucuresti, daca nu adopti trendul imediat ce el a aparut, e ca si cum nu ai exista, esti de domeniul trecutului, te ingroapa imediat oamenii si nici nu apuci sa zici “ah”, ca deja ti-au scufundat corabia cu tot cu fani.  Poate acesta este inca unul din  motivele importante pentru care nu o sa ma mut niciodata in Bucuresti. Niciodata. Aerul inspirational din Brasov m-a facut sa-mi pun, in aceasta dimineata, intrebarea oare am inceput sa ducem contouringul la extrem? Incotro vrem sa ne indreptam?

Stiti momentul acela cand vedem un before and after unde poti baga mana in foc ca e photoshop mult la mijloc sau chiar alta persoana? Ei bine, acela e momentul cand ne dam seama ca am cam exagerat.

Tehnica de contouring, prezenta de cativa ani in zona de beauty, a revolutionat  machiajul, a crescut vanzarile la beautyblender (caci fara beautyblender e foarte greu sa faci contouring) si a delimitat unii make-up artisti, de altii.  Am vazut cat de artisti si inventivi pot fi oamenii, adevarati chirurgi plasticieni. Dar s-a gandit cineva la ceea ce se intampla psihologic cu femeia care la sfarsitul machiajului ridica oglinda si vede efectiv alta femeie? S-a gandit cineva ca ne distrugem psihologic ca oameni, ca ne punem efectiv masti si uitam cine suntem?

Contouring-ul ar trebui sa faca fix ceea ce ii spune definitia “sa contureze anumite trasaturi”, sa scoata in evidenta un pomete, un zambet, o arcada. Sa contureze niste trasaturi DEJA EXISTENTE, nu sa schimbe radical fizionomia fetei. Asta e adevarata tehnica de contouring, sa se joace cu “materialul clientului”, fara a realiza schimbari majore, care pot afecta la nivel psihologic. Plus ca, cine isi doreste sa vada un chip de femeie intr-un fel si dupa demachiere acesta sa fie TOTAL diferit? Nimeni. Nici macar femeia respectiva, care ar trebui ajutata sa isi iubeasca trasaturile, sa stie cum sa le puna in evidenta, fara a avea o masca, fara a avea 10 straturi de produse.

Eu il apreciez foarte mult pe Samer, de exemplu, cel mai recunoscut pentru tehnica de contouring, dar cu o limita. Limita de care va vorbeam si in articolul despre gene, mai stiti? Va explicam cum nu trebuie sa etichetam o femeie care poarta gene false ca fiind o pitipoanca, ci trebuie sa stim unde sa ne punem limite, pana unde putem merge cu un lucru, incat sa nu-i modificam definitia.

(foto: Samer make-up portofolio)

Eu as pastra tehnicile de contouring, referindu-ma aici la cele duse la extrem, undeva pentru demonstratii pe podium, la expozitii si concursuri, pentru a arata maiestria si capacitatiile pe care un make-up artist le poate avea. Dar atat.

Machiajul trebuie sa ii scoata in evidenta unei femei trasaturile frumoase, nu sa o modifice total de parca tocmai a venit dintr-o clinica de operatii estetice. Cand vom invata unde sa punem stop, vom trai intr-o lume mai buna. Caci de fapt asta e problema generala a omenirii, nu mai are limita, in nimic.

Sunt curioasa, voi ce parere aveti despre contouring-ul dus la extrem? Sunt de acord clientele voastre?

Pe curand!

A voastra,

Andra